fbpx

Final de proiect – inaugurarea casei lui Lazăr Naftanailă

Casa lui Lazăr Naftanailă (Casa de romi), transferată din satul braşovean Calbor şi Şura adusă din judeţul Maramureş de la Vişeul de Mijloc, ce adăposteşte spaţiul expoziţional şi cel dedicat realităţii virtuale, au fost inaugurate în Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti.

Așa cum anunțam anterior, în cadrul proiectului ROM(a)NOR Interferences, specialiștii muzeului au reconstituit casa lui Lazăr Naftanailă, care este una caracteristică din perioada interbelică, din Ţara Făgăraşului, pentru etnia romă.

Cei care vor vizita exponatele îl vor cunoaşte pe Lazăr, primul ghid virtual, care le va arăta că viaţa este o călătorie shukară! Astfel, Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti devine primul muzeu din România care foloseşte inteligenţa artificială pentru a prezenta vizitatorilor istoria, viaţa şi cultura romilor.

Evenimentul a marcat încheierea proiectului ROM(a)NOR Interferences, lansat în luna mai 2022. A fost cercetat patrimoniul cultural al romilor în vederea identificării unor elemente tipice de arhitectură vernaculară. Pe baza cercetărilor, o gospodărie specifică cu inventar complet a fost reconstruită în Muzeul Satului, iar bunurile culturale mobile au fost conservate şi restaurate de specialiştii muzeului.

Reclame

Cu această ocazie, în curtea Casei Lazăr Năftănăila a avut loc dezbaterea despre situaţia romilor şi a moştenirii lor culturale şi identitare intitulată „Locuri. Locuire. Meşteşuguri” şi a fost lansat catalogul expoziţiei „Romii – povestea noastră” şi albumul dedicat proiectului ROM(a)NOR Interferences.

Du vorba mai departe:

Lasă un comentariu

Reclame