Paul Agopian este armean din Curtea de Argeș, pasionat de bucătăriile orientale – ingredientul lui favorit este nuca – și de istoria armenilor din București și România.
Despre pasiunea pentru gătit
„În familia mea toata lumea gătește bine, am avut ocazia să văd, să observ cum se prepară mâncarea, m-a captivat. Îmi plăcea să citesc rețete din cărți vechi de bucate, să-mi imaginez cum arătau preparatele finale. Mă intrigau multe ingrediente pe care atunci nu le cunoșteam, denumirile lor arhaice. Mai târziu, am început să încerc rețete ușoare.
La început găteam din pasiune, pentru prieteni, rude la diferite ocazii. Apoi am absolvit școala de bucătari pentru a avea și un suport formal la ceea ce făceam și am început să gătesc pentru evenimente mai mari. Ulterior, am făcut practică într-un renumit restaurant libanez. Am studiat mult bucătăriile orientale, în special cea armenească. Am scris o mulțime de articole pe această temă, a dat interviuri TV, radio. Am fost invitat să fac parte din juriu la un concurs culinar în Armenia, undeva aproape de granița cu Georgia. Am gătit în multe orașe din țară la diferite evenimente publice sau private.”
Despre mâncarea armenească
„Cu ceva ani în urmă, comunitatea organiza anual un bazar în curtea Bisericii Armenești din București. Eu preparam feluri tradiționale de mâncare, alți prieteni veneau suveniruri, tablouri, bijuterii handmade etc. Câțiva ani am pregătit mâncarea pentru Festivalul Strada Armenească care are loc în fiecare vară.
[Să gătesc mâncare armenească] înseamnă să îmi amintesc de copilărie, să îmi amintesc de poveștile pe care le ascultam în familie cu ocazia diferitelor sărbători sau poveștile pe care le-am ascultat cînd am primit unele rețete. Este și felul în care duc mai departe poveștile și obiceiurile comunității mele, transmise prin rețete și gusturi.
Încerc să păstrez rețetele așa cum le-am cules de-a lungul anilor, din familie, de la doamne din comunitatea noastra, de la prieteni bucătari din Armenia sau de pretutindeni. Sigur, de-a lungul anilor bucătăria armenească a evoluat, au apărut ingrediente noi, tehnici de preparare etc., dar preparatele de bază s-au păstrat.”
Despre mâncarea care ne aduce împreună
„Da, sunt convins ca oamenii se pot descoperi prin arta culinară, își pot face cunoscute tradițiile și modul de viață, se pot lega prietenii noi. Mâncarea are darul de a deschide inimi și de a crea punți între oameni. Când cineva gustă dintr-o rețetă tradițională, simte mai bine cultura din spatele ei. Consider ca le vorbesc oamenilor din afara comunității despre armeni, despre cultura și istoria acestui popor.
[La Festivalul Strada Armenească] oamenii sunt curioși să încerce, bucătăria armenească este puțin cunoscută, e ceva nou. Sunt interesați să afle originea preparatelor, istoria lor, ingrediente, modul de preparare. Mulți sunt surprinși de combinațiile de arome și de faptul că regăsesc în mâncarea noastră gusturi familiare, dar într-o altă formă.
Mâncarea, la aceste evenimente, nu este doar hrană, ci devine parte dintr-un ritual, dintr-o sărbătoare a identității. Faptul că preparatele mele ajung pe mesele lor este o mare onoare. Multora dintre ei preparatele le amintesc de copilărie, de bunici, de casa în care au crescut.”
Despre istoria armenilor
Munca lui de cercetare despre istoria armenilor poate fi găsită online pe site-ul https://negustorie.ro/, unde orice poate avea „o scurtă incursiune în fascinanta lume a comercianților și meseriașilor armeni de la 1800 până la așa-zisa revoluție din 1989. (…) Cele mai multe date se referă la armenii care au trăit în București, dar există situații când am reușit să găsesc informații și despre armeni care au trăit în alte orașe. Pentru că e vorba de date foarte vechi, majoritatea persoanelor sunt menționate doar cu numele, profilul prăvăliei sau meseria, adresa și anul în care i-am găsit menționați. Din păcate, sunt rare cazurile în care am reușit să intru în posesia unor informații mai detaliate (poze, reclame vechi, documente etc.) cu ajutorul membrilor familiei respective (acolo unde au mai existat) sau altor surse (Monitoare Oficiale, Arhivele Naționale, presa vremii, cărți, vechea colecție a ziarului Ararat, povești de la cei care au trăit în acele vremuri etc.).”
