Cilbir – o recomandare de rețetă pentru mic dejun de la Constantin Cătălin

Cătălin Constantin este trainer la Atelierele Ilbah, unde pregătește grupe de pasionați pentru a deveni bucătari profesioniști. Nu poate spune că are o bucătărie preferată, spune că găsește frumusețe, gust și culoare în fiecare bucătărie în parte. Slăbiciunile lui reprezintă mai degrabă produse specifice și nu întreaga bucătărie. Dar de dragul jocului, ar alege bucătăria turcească și cea thailandeză, două bucătării foarte diferite, dar ambele pline de savoare și eclectice în arome.

Rețeta oferită pentru proiectul „Mâncarea ne aduce împreună” este o rețetă din bucătăria turcească, dar ușor de pregătit într-o dimineață de week-end:

„Am descoperit în locantele turcești un fel care se servește la mic dejun și care se numește çilbir. După mine, este micul dejun perfect. Ce este mâncarea asta cu nume ciudat? Ei bine, sunt ouă poșate, iaurt gras și mult unt ars și infuzat cu usturoi și fulgi de ardei iute turcesc (pul biber). Dacă nu ați înmuiat o bucată de pâine proaspătă în nebunia asta, nu ați trăit cu adevărat! Internetul e plin de rețete de ouă poșate turcești. Dar mai țineți minte când spuneam că eu obișnuiesc să trec prin filtrul experiențelor mele o rețetă?

Ei bine, nici çilbir-ul nu a scăpat. Ce fac în plus? Ouăle poșate sunt ouă poșate. Până aici, nimic nou. Iaurtul însă îl amestec cu un praf de cardamom și o lingură sănatoasă de tahini. Untul ars, sau beurre noisette , îl infuzez cu usturoi tocat mărunt și pul biber. Dar mai apoi adaug și niscai  roșii uscate, mărar și ceapă verde. Asezonat cu un praf de sare și piper, felul ăsta de mâncare este definiția unei duminici perfecte.”

Articole similare