Am venit pe lume în București în anii generației decrețeilor, într-un moment în care societatea românească își accelera drumul către adoptarea stilului de viață modern. Iar, ca mai toți cei din populația activă, părinții mei au fost prinși între copii, viața de familie, cu acces la mașini, călătorii, vacanțe, dar și viață profesională solicitantă în instituțiile centrale.
Îngerii păzitori ai copilăriei intră în scenă
Așadar, în 1971 părinții mei cumpără prima mașină a familiei, deoarece eram al doilea copil al familiei, venit la 10 ani după primul, iar creșterea mea a devenit o prioritate pentru care niciun efort nu era imposibil. Nu au acceptat să mă trimită la creșă și grădiniță imediat ce m-am născut, așadar apar surorile bunicii mele din partea mamei, pe numele lor Emilia, pe care o alintam Mili, și Matilda, alintată Tila, care sunt chemate de la Satu-Mare la București ca să dea o mână de ajutor la creșterea noului membru al neamului. Acest ajutor a început din frageda mea pruncie și a continuat neîntrerupt până după împlinirea vârstei de 14 ani.
Acest balet de familie între Satu-Mare și București al dragelor mele mătuși, Tila și Mili, cu scopul de a o ajuta pe mama cu copiii săi, într-o perioadă în care tatăl lucra în străinătate, a durat până înspre 1985, moment în care criza socială și economică a socialismului falimentar devenea atât de brutală încât a pus capăt deplasărilor între cele două orașe. Crescusem suficient încât să mă pot descurca independent în București.
Matilda și Emilia, în malaxorul republicii proletariatului
Matilda m-a însoțit pe drumul copilăriei către adolescența cea mai mare parte a timpului, oferindu-mi o educație deosebită pentru a mă putea prezenta cum se cuvine în societatea în care mă pregăteam să devin adult. Matilda a fost până în anul 1948, an de răscruce pentru istoria României, directoarea institutului Sfânta Tereza din Cluj, liceu greco-catolic, și purta numele de Sora Gemma fiind călugăriță de rit greco-catolic din congregația Maicii Domnului, maică stareță. A predat arte culinare, limba germană și caligrafie pentru multe generații de eleve.
Absolventă a Facultății de Chimie Alimentară, Matilda vorbea perfect franceza și germana într-o perioadă în care pentru mulți și limba română reprezenta o provocare, iar penița stiloului său, pe care deseori o urmăream electrizat, lăsa pe hârtie volute grațioase cu fiecare literă așternută. Îi plăcea enorm să scrie cu penița stiloului german Pelikan pe caiete cu hârtie cu liniatură fină.
Emilia, dublă licențiată în științele naturii și fizică la București, preda ca profesoară fizica, biologia și franceza la Școala Normală din Blaj, sub numele de Sora Iuliana-Maria, călugăriță greco-catolică tot din congregația Maicii Domnului.
Desființarea bisericii greco-catolice din România și prigoana declanșată de autoritățile puterii populare le-au făcut să părăsească Clujul și Blajul și să caute refugiu din calea activiștilor comuniști care căutau clericii și călugării greco-catolici pentru a-i convinge să treacă la ortodoxie sau a-i da pe mâna Miliției. Motivația trecerii era extrem de convingătoare – deportarea în Siberia în caz de refuz. Bunica mea semnează, de teamă ca mama mea, care avea atunci 15 ani, împreună cu frații săi, să nu fie deportați.
Bunica Valentina nu a practicat ortodoxia, considerând-o religie a partidului-stat comunist, aderând la romano-catolicism, la fel și Matilda și Emilia, care se refugiază la Beiuș, unde stau ascunse timp de un an până la liniștirea apelor. În 1949 se mută la Satu-Mare, unde își continuă viața, dar cu alte ocupații care nu aveau nicio legătură cu pregătirea lor; statul comunist nerecunoscându-le studiile superioare – contabil și planificator, meserii din care ies la pensie. Predau lecții private de germană și franceză copiilor din Satu-Mare.
(IV) Prăjiturile Matildei și degetul nepotului din castronul cu cremă
