Marta Judit Deac este armeancă din partea tatălui și locuiește în Gherla, numită odinioară Armenopolis datorită comunității de armeni de acolo, la un moment dat una dintre cele mai mari din țară. Pentru proiectul „Mâncarea ne aduce împreună” a gătit două rețete tradiționale armenești: ciorba de hurut cu urechiușe, un preparat gătit la sărbători – de Crăciun, Paște, la nunți sau botezuri. „Este o supă armenească de sărbătoare, plină de tradiție și semnificație”, spune Marta.
Despre simboluri
„Nu gătesc de obicei îmbrăcată așa, dar astăzi am ales portul tradițional ca să se vadă. Este un costum armenesc stilizat, mai modern. Bijuteriile pe care le port sunt din Armenia, din argint, iar dacă priviți cu atenție, veți vedea rodia – fructul național al Armeniei, simbol al belșugului, prosperității și abundenței. Rodia înseamnă viață și fertilitate. O puteți vedea și pe șorțul meu, alături de piersică – Prunus Armeniaca, celălalt fruct simbolic al Armeniei. ”
Despre tradiții
„Multe dintre poveștile despre tradițiile noastre le-am aflat de la bunicul meu din partea tatălui, un om profund legat de rădăcinile armenești. El mi-a spus că armenii, oriunde s-au dus, au construit mai întâi o biserică, apoi o școală, un orfelinat pentru copii și o casă pentru bătrâni. În Gherla, la casele mari de stil baroc, geamurile au gratii – iar legenda spune că rețetele tradiționale armenești erau migăloase și de lungă durată pentru că femeile găteau mult, în timp ce bărbații, negustori de vite, sare sau piei, erau plecați luni întregi pe drumuri, din Orient până la Viena. Femeile rămase acasă își ocupau timpul gătind, iar gratiile le fereau de priviri – căci armencele erau frumoase.”
„La hramul bisericii din Gherla, de Sfântul Grigore Luminătorul, vin în jur de 400 de credincioși. Comunitatea armeană se pregătea din timp și făcea aproape 20.000 de urechiușe! Se spune că, dacă atunci când împachetai 40 de urechiușe îți puneai o dorință, aceasta se împlinea.”
„Duminica, prezența la biserică era obligatorie – cine lipsea plătea o amendă. Îmbrăcămintea depindea de statutul social, iar casele aveau două, trei, patru sau cinci ferestre, în funcție de avere. Dar cel mai important nu era felul în care te îmbrăcai, ci credința cu care mergeai la biserică.”
Despre hurut – ce-o mai fi și asta?
„Condimentul de bază al ciorbei de angajabur este hurutul. Laptele se pune la fermentat la sfârșitul lunii iulie sau începutul lui august, când este cel mai gras și mai sănătos. Se lasă patru până la șase săptămâni, în funcție de temperatură, și se amestecă zilnic. Când devine acru și consistent, se fierbe – odinioară în oale de cupru – iar la jumătatea procesului se adaugă sare, pătrunjel, țelină și cimbru. Se amestecă continuu, timp de 10-12 ore, până devine o pastă densă.
În trecut, femeile modelau pasta în conuri, le scurgeau în tifon și le lăsau la uscat. Astăzi, hurutul se păstrează în borcane sau în congelator. Interesant este că în Armenia, această rețetă nu se mai cunoaște – ea a rămas specifică armenilor din Transilvania și Moldova, urmașii celor veniți aici acum multe secole.
Se spune că hurutul este pentru armeni ceea ce este Vegeta pentru alte bucătării – un condiment de bază, nelipsit din casă. Iar ciorba de angajabur, cu gustul ei acrișor și parfumat de ierburi, este o adevărată sărbătoare a comunității armene din Gherla.”
